Mojito

Accente tradiționale cubaneze într-un singur pahar!
Mojito – mixul perfect dintre prospeţimea citricelor, aroma răcoroasă a frunzelor de mentă şi tăria romului alb. Completat cu zahăr din trestie şi sifon spumant este o băutură cu o popularitate crescută.
Aroma de citrice şi mentă ascund discret gustul puternic al alcoolului, iar gheaţa îi conferă şi mai multă răcoare.
Etimologia numelui de mojito nu este lămurită pe deplin – unii sunt de părere că provine de la termenul `mojo` (un sos cubanez din ulei si suc de lămâie folosit la prepararea mâncărurilor) sau de la cuvântul spaniol `mojado` (ud).
Rețeta originală:
Ingrediente:
– 2 lingurițe de zahăr;
– sucul de la jumătate de lămâie verde (lime);
– 2 ramuri de mentă proaspătă;
– 90 ml apă minerală carbogazoasă sau sifon;
– 45 ml rom Havana Club;
– 4 cuburi de gheață.
Preparare:
– Puneți zahărul tos într-un pahar înalt. Stoarceți suc de lămâie verde cât să acoperiți zahărul;
– Adăugați frunzele de mentă întregi;
– Cu ajutorul unui pistil amestecați bine pentru a elibera aroma mentei;
– Turnați apa minerală, romul și adăugați cuburile de gheață (rețeta originală din Cuba nu se face cu gheață pisată);
– Amestecați ușor și serviți.





